marți, 17 iulie 2018

100 SACU



 2018 este anul când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire . Unire ce a reprezentat împlinirea visului românilor de pretutindeni. Realizată şi prin jertfa eroilor de la Oituz , Mărăşti, Mărăşeşti, acest eveniment cu puternică rezonanţă în inimile românilor va fi marcat prin diferite activităţi şi în comunitatea noastră , a locuitorilor comunei Sacu , activităţi reunite în proiectul ,,100 Sacu " . Astfel că , Biblioteca Comunală ,, Timotei Popovici" , în colaborare cu elevii şi cadrele didactice din şcolile din comună , cu preoţii bisericilor ortodoxe din Sacu şi Tincova , cu sprijinul Primăriei Comunei Sacu , va readuce în primplan în memoria colectivităţii locale pe cei care au participat la Marea Unire , eroi ce au căzut în primul război mondial . Având 7 participanţi la Marea Adunare de la Alba lulia şi 52 eroi căzuţi la datorie în timpul primului război mondial , comunitatea din Sacu merită să cinstească şi să fie mândră că a fost parte integrantă din acest vis de veacuri a românilor . Proiectul conţine o serie de activităţi  . În aceste acţiuni , un rol important îl vor avea tinerii , tineri cărora doresc să le întăresc sentimentul mândriei naţionale şi locale . Vineri, 6 iulie 2018, 350 de proiecte/manifestări/acțiuni, cu o valoare totală de 50.055.165 lei, dintre care 86 ale autorităților și instituțiilor publice centrale, în sumă totală de 16.896.865 lei, și 264 ale unităților administrativ-teritoriale, cu o valoare totală de 33.158.300 lei au fost aprobate de Comitetul Interministerial pentru Centenar . Dintre aceste proiecte face parte și proiectul 100 Sacu .  Dintre activitățile ce urmează a se desfășura fac parte plantarea a unui număr simbolic de 100 arbuşti ornamentali de către elevii școlii din Sacu  , organizarea unei excursii la Alba Iulia , editarea unei cărţi ce va cuprinde informaţii şi date referitoare la consătenii ce şi-au adus contribuţia în Marea Unire şi a eroilor căzuţi în primul război mondial ilustrată cu creaţiile copiilor ( scris+desene pe tema unirii)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu