miercuri, 7 ianuarie 2015

2015

    A început un an nou . Un an cu așteptări mai mari decât 2014 . Un 2014 ce a avut realizări dar și neâmpliniri . Ultima realizare este achiziția la finele lunii decembrie a softului Wizbooks pentru bibliotecă de la Wiz Soft , soft ce este instrumentul ideal pentru gestionarea articolelor si clientilor unei biblioteci . Luat inițial pe un trial ce poate să indice bibliotecarului  dacă acest program este util sau nu muncii sale , am reușit să-l achiziționez . Urmează ca în 2015 să reușesc să încep utilizarea acestuia , sperând ca măcar jumătate din cărțile  bibliotecii să fie  introduse în baza de date .Neâmpliniri ar fi neacordarea premiilor la cele două concursuri , sper ca în ianuarie să finalizez și aceste proiecte , și nefinalizarea continuării traseului de enduro ( nivelul de realizare fiind de 50 % ) . Pentru 2015 doresc să finalizez noul traseu de enduro , amenajarea încă a unei încăperi pentru a mări spațiul bibliotecii , continuarea întâlnirii fiilor satului ( prima sâmbătă după data de 15 august ) , continuarea seriei de concursuri de lectură , realizarea  de proiecte și atragere de sponsori către bibliotecă . Acestea ar fi câteva din planurile acestui an . Aștept și idei din partea celor ce iubesc biblioteca și lectura , căt și din partea celor ce își au rădăcinile din aceste plaiuri . Un an bun să vă fie tuturor !